PERECHEA DE CEȘTI

Fetița a așezat cu grijă ceașca pe farfurioară și a zis:

-Ceștile dumneavoastră sunt pereche cu farfurioarele.

Golul din vocea ei nu semăna deloc cu golul dat de foame.

Apoi au luat ziarele și au plecat. Nu mi-au mulțumit, dar nici nu era nevoie, căci în loc de mulțumire mi-au lăsat ceva mult mai de preț. Mi-au amintit că ceștile mele simple albastre sunt pereche cu farfurioarele lor. Am gustat din cartofii pe care îi pregăteam, erau calzi. Aveam un acoperiș deasupra capului, un soț care mă respecta, iar soțul meu avea un loc de muncă. Toate acestea, la fel ca și ceștile mele, erau într-o armonie.

Petele de noroi, lăsate de sandalele lor ude, erau încă pe covor, dar nu aveam să le șterg, ca să nu uit cumva cât de bogată eram.

Astfel, oamenii în goana lor după mai mult, uită de multe ori de semenii lor ce se află într-o situație mai puțin bună. Și de asemenea, uită să fie mulțumitori.