CEEA CE NE ESTE INTERZIS SĂ MÂNCĂM ȘI SĂ BEM
Islamul ne interzice consumarea cărnii unor anumite animale. Bineînțeles că există motive bine întemeiate pentru aceste interdicții. Musulmanul va respecta aceste interdicții chiar dacă cunoaște sau nu aceste motive. Unele dintre lucrurile interzise spre a fi consumate sunt:
*Cele ce sunt ele însele interzise, cum ar fi carnea de porc, alcoolul și mortăciunile.
*Alimentele ce nu sunt interzise, dar au fost obținute prin metode interzise, cum ar fi furtul, tâlhăria, mita.
*Mâncarea consumată în exces, după ce ne-am săturat.
*Alimentele ce ne produc alergii. (Acestea le sunt interzise doar celor care au alergii).
*Lucrurile dăunătoare, precum pământul, noroiul, sticla.
*Lucrurile otrăvite, precum ierburile otrăvitoare, carnea alterată, etc.
*Substanțele ce produc dependență. (substanțele prescrise de doctor ca medicament sunt permise).
*Lucrurile curate, dar respingătoare, precum broaștele, gândacii ce nu au sânge, viermii fructelor, ai brânzeturilor sau ai cărnii.
În traducerea versetului 145 din sura En`am se spune: ” Eu nu găsesc în ceea ce mi-a fost revelat mie ceva oprit de a fi mâncat de către cel care mănâncă, decât dacă este mortăciune sau sânge care s-a scurs sau carne de porc, aceasta fiind murdărie, sau ceva pângărit, peste care s-a rostit numele altcuiva decât al lui Allah”.
În afara acestor lucruri menționate în acest verset celelelte situații menționate mai sus ne-au fost transmise de către Trimisul lui Allah aleyhisselam.