Untitled Document

ÎNDATORIRILE MUSULMANULUI

Prima îndatorire a unui musulman este să evite păcătuirea și împlinirea fărădelegilor, neascultând de nefs și de diavol, și nelăsându-se atrași în cursă de prietenii răuvoitori, de persoanele insidioase și rebele ori de anarhiști. De asemenea trebuie să evite și păcătuirea față de Allahu teala. Allahu teala le-a impus oamenilor trei îndatoriri. Prima dintre acestea este o obligație individuală. Fiecare musulman trebuie să fie bine pregătit, sănătos, bine educat și amabil, politicos. Trebuie să își împlinească actele de adorare, să învețe știința și moralitatea și să muncească pentru a-și câștiga mijloacele de trai prin mijloace permise.  Cea de-a doua obligație este în cadrul familiei. Trebuie să își împlinească îndatoririle pe care le are față de soț, soție, părinți, copii, frați. Cea de-a treia îndatorire este cea pe care o are față de societate. Trebuie să își împlinească îndatoririle pe care le are față de vecini, învățători, familie, cei pe care îi are în subordine, față de stat și guvern, față de toți cetățenii și față de toate persoanele ce aparțin altor religii și naționalități. Trebuie să ajute pe toată lumea, să nu insulte și să nu rănească pe nimeni, să nu se revolte împotriva statului, a guvernului, să nu încalce legile, să respecte drepturile tuturor și să își plătească taxele la timp. Allahu teala nu ne-a poruncit să ne amestecăm în treburile statului. Însă ne-a poruncit să ajutăm guvernul și să evităm acțiunile provocatoare.