DIN ÎNȚELEPCIUNEA LUI SELMAN-Î FARISI
Hazreti Selman-i Farisi ”radiyallahu teala anh” era un mare învățat și un musulman foarte virtuos. Acesta excela în fiecare știință. Hazreti Ali ”radiyallahu anh” a spus despre acesta: ”Selman-i Farisi este o mare fără sfârșit, ce a învățat știința înaintașilor cât și pe a celor ce vor urma”. Datorită loialității și iubirii față de Trimisul lui Allah aleyhisselam, acesta a fost inclus în rândurile celor mai de seamă companioni.Profetul Muhammed aleyhisselam a spus, ”Selman este dintre noi, face parte din ehl-i beyt”.
Din povețele lui Hazreti Selman-i Farisi ”radiyallahu teala anh”
”Dreptcredinciosul se aseamănă cu un bolnav ce are doctorul lângă el. Medicul său știe ceea ce îi este de folos și ce îi este dăunător. Dacă bolnavul dorește ceva ce îi va dăuna, acesta îl va atenționa, îl va împiedica, spunându-i că în caz contrar va muri. Aceasta este și starea dreptcredinciosului. El dorește multe lucruri, dar Allahu teala îl împiedică, până în momentul morții. După care va merge în Paradis”.
”Este de mirare cel ce se agață cu ambiție de această lume, în timp ce moartea îl caută. El a uitat, dar nu a fost uitat. Râde, însă nu știe, este Domnul lui mulțumit de el, sau nu?”
”Știința este multă, iar viața omului scurtă. Atunci, învață mai întâi cunoștințele ce sunt esențiale în religie”.