Untitled Document

TREI POVEȚE

Un tânăr din Beni Israil pornise în căutarea cunoașterii. Acest fapt ajunse la urechile Profetului acelor vremuri. Acesta merse la acel om și îi spuse, ”O, tinere, am trei povețe pentru tine. În aceste trăsături se află atât cunoașterea celor din urmă, cât și a celor ce vor urma. Adică aceste trei povețe îți vor fi de ajuns;

1 Să îți fie teamă de Allahu teala atât când ești singur, cât și când te afli printre oameni.

2. Oprește-ți limba să vorbească despre alți oameni. Vorbește despre alții doar de bine.

3. Străduiește-te ca pâinea pe care o mănânci să fie helal. Sau nu o mai mânca.”

Un altul din Beni Israil adunase multe cunoștințe, dar care nu îi erau de nici un folos. Allahu teala îl trimise pe Profetul acelor vremuri la acest om pentru a-i transmite următoarele;

”Chiar de vei acumula și mai multe cunoștințe decât până acum, atât timp cât nu vei împlini aceste trei lucruri, știința ta nu îți va fi de nici un folos:

1. Nu nutri afecțiune față de bunurile și podoabele acestei lumi, căci încă nu te afli în Paradis, locul de primire a recompenselor.

2. Nu îl urma pe diavol, căci acesta nu este prietenul musulmanilor.

3. Nu persecuta nici un supus al lui Alalhu teala, căci persecutarea musulmanilor nu este treaba musulmanului”.