SCOPUL CREĂRII OMULUI
Oamenii au fost creați de Allahu teala pentru a-L sluji și a-L adora. Pentru a atinge fericirea, oamenii trebuie să acorde mare atenție scopului creării lor și să se ferească de a nutri afecțiune față de această lume. Binecuvântările acestei lumi sunt trecătoare, iar ea nu este un loc în care vom rămâne veșnic. Această lume nu este decât un mijloc de transport în atingerea fericirii lumii de apoi. Nu este un loc al bucuriei, ci un loc al despărțirii. Oamenii înțelepți sunt cei care își împlinesc datoria de slujitor întru totul, fără a se lăsa atras de această lume trecătoare.
Omul are nevoie de religie pentru a dobândi fericirea atât în această lume, cât și în lumea de apoi. De aceea ne-a și fost oferită. Însă, binecuvântările și binefacerile acesteia pot fi obținute prin îmbrățișarea a două frânghii. Prima este învățarea credinței ehl-i sunnet, iar cea de-a doua predarea acestei credințe și altor oameni. În momentul în care scapi una din aceste două sfori din mână, toate binecuvântările vor zbura. Vor zbura din casa ta, din societatea ta și chiar de la tine. Iar voi veți rămâne doar cu iluzia că ceea ce faceți, ce trăiți sunt religia, adică binecuvântarea.