Untitled Document

MILA LUI ALLAHU TEALA

Allahu teala are milă față de toți oamenii din lume. El creează toate binecuvântările de care aceștia au nevoie și le trimite tuturor. De asemenea le transmite și modul de folosire al acestor binecuvântări pentru a atinge fericirea atât în această lume cât și în lumea de apoi. Imam-i Rabbani ne aduce la cunoștință în cea de 259-a scrisoare că necredincioșii ce nu au auzit niciodată despre Islam nu vor intra în Iad. Aceștia vor dispărea ca și animalele,  după ce vor fi judecați. Pe cei ce vor auzi despre Islam, vor reflecta și vor intra în credință, Allahu teala îi va primi în Paradis. Ca timp de reflecție le-a oferit acestora întreaga viață. El îi iartă și îi salvează de la nenorocirea veșnică pe aceia care devin credincioși după ce au căzut în necredință și au deviat de la calea cea dreaptă, datorită sinelui, al anturajului dăunător, al cărților greșite și al emisiunilor subversive. Celor ce sunt tirani și depravați nu le oferă calea mântuirii, ci îi lasă în mocirla negării, cea pe care o apreciază, o doresc și în care au căzut. În lumea de apoi, îi va ierta pe cei pe care dorește, dintre credincioșii ce merită să meargă în Iad și îi va trimite în Paradis, după ce vor fi pedepsiți în Iad, pentru păcatele lor. Doar El este cel care crează toate ființele, care le ține în existență în fiecare moment și le protejează de frică și groază.