CE DUCI ÎN SPINARE?

”Chiar și eu aveam ceva în spate?” întrebă imamul.

”Toți, toți aveați câte o povară”.

Văzând că nu este crezut, nebunul arătând cu degetul către fiecare, spuse, ”Uite, acesta avea în spate un copil cu ochi albaștri, acesta avea în spate un pom mare de mere. Uite, ăsta avea o ușă ruptă, iar ăsta de aici o oală de mâncare. El avea o găină friptă, iar acela o femeie brunetă cu ochi verzi și acesta o avea în spinare pe mama sa bătrână. Nici unul nu era fără povară, nici unul...”

Oamenii se priviră mirați și îngroziți. Căci ceea ce spusese nebunul era adevărat, fiecare se gândise la copilul care era pe cale să se nască, la pomul din grădină, la ușa ce trebuia reparată și tot așa.

Atunci imamul îl întrebă îngrijorat, ”Ia, spune, eu ce duceam în spate?”

Nebunul se întoarse spre el și zise, ”Chiar de tine m-am mirat cel mai tare, imamule. Duceai în spinare o ditamai vita”.

Imamul avea o vacă bolnavă, iar în timpul rugăciunii se tot gândise dacă o fi murit sau mai trăiește.