CEL MAI MARE PERICOL PENTRU O COMUNITATE
Peste câteva zile, conform calendarului gregorian , vom încheia acest an și vom trece într-un nou an, 2019. Ce repede trec anii...Ne-am apropiat încă puțin de mormânt... Avem trei vieți trăite și pe care le vom trăi: viața lumească, viața din mormânt și viața din lumea de apoi... Cea mai scurtă dintre ele este cea pe care încă o continuăm, viața lumească, dar pe care nu știm când o vom încheia. Și aceasta este cea mai valoroasă dintre cele trei vieți. Căci aici suntem nevoiți să ne câștigăm proviziile pentru toate cele trei vieți. De aceea trebuie să fim conștienți și să cunoaștem bine valoarea nu doar a unui an, pe care îl lăsăm în urmă, ci a fiecărei ore și să le valorificăm...
Noul an nu ar trebui să fie diferit doar prin schimbarea calendarului de pe perete. Ar trebui să stăm, să reflectăm și să facem contabilitatea anului ce a trecut. Dacă în anul ce a trecut am împlinit fapte bune și valoroase, ar trebui ca în acest nou an să înmulțim împlinirea acestora. Ar trebui să fim stăpâniți de gândul, ”Cum aș putea fi mult mai folositor, cum aș putea să împlinesc și mai multe fapte bune și frumoase?” De asemenea ar trebui să ne observăm greșelile și să ne condiționăm să nu le mai repetăm sau să măcar să le scădem numărul. Astfel se sărbătorește noul an. În schimb consumul de băuturi alcoolice, tăierea brazilor, împodobirea caselor cu pomi de Crăciun, nu este altceva decât o nebunie. Fiecare comunitate va trăi conform religiei și obiceiurilor sale. De aceea, este normal ca creștinii să sărbătorească zilele ce sunt sfinte pentru ei, confom calendarului lor. Mă uimesc cei care pe de o parte afirmă că sunt musulmani, iar pe de altă parte sărbătoresc Crăciunul, la fel ca și creștinii.
Va continua