FIICA OFIȚERULUI MAGHIAR

La un moment dat, deschizând ochii, fata spuse, ”Doresc să îl văd și pe acel ofițer otoman, ce este prizonierul nostru”. Îl chemară în grabă pe Rustem bey.

Fata îi făcu semn să se apropie și îi șopti la ureche, ”Aici, la noi, există obiceiul ca o femeie să fie îngropată cu toate bijuteriile ei. Eu mor. Mâine vino la mormântul meu, deschide-l și ia toate bijuteriile. Vinde-le, dă-i banii tatălui meu și răscumpără-ți libertatea”. Apoi mormăi ceva încet și se stinse. Chipul îi era luminat, pacă zâmbea.

A doua zi, Rustem bey merse la mormântul fetei. Când deschise capacul sicriului avu un șoc. Cel ce se afla în sicriu era propriul său tată. Cum era posibil așa ceva? Ținutul său era la o distanță de o lună, într-un orășel din Anatolia. După un timp, tânărul își reveni, luă bijuteriile din sicriu și închise mormântul. A doua zi, după ce vându bijuteriile, îi oferi banii comandantului maghiar și îi ceru să îl elibereze. Ofițerul îi spuse, ”Eu sunt foarte mulțumit de serviciile tale. Dacă dorești poți rămâne aici, să muncești, liber, dacă vrei te poți întoarce în țara ta”, după care scrise și îi înmână o scrisoare de protecție.

Rustem bey porni la drum imediat și după un drum ce dură săptămâni ajunse în orășelul său de baștină. Într-o zi, pe înserat ajunse la ușa casei sale. Mama sa aproape că leșină de bucurie, văzându-l în prag. După ce își mai potoliră dorul, Rustem bey întrebă de tatăl său. ”Fiule, tatăl tău s-a stins din viață luna trecută”, îi spuse mama.

Va continua