Islamul
Pentru a avea credință este necesar să rostești Kelime-i șehadet și să cunoști sensul acestei expresii. Pentru a crede corect sensul Kelime-i șehadet este necesar să credem așa cum au menționat învățații Ehli sunnet în cărțile lor. Cei ce vor urma cărțile drepte scrise de savanții Ehli sunnet, vor primi răplata a 100 de martiri. Învățații ce aparțin uneia dintre cele patru orientări religioase (mezheb) sunt învățați Ehli sunnet.
În prezent, musulmanii din întreaga lume sunt impărtiţi în 3 grupuri: primul grup este cel al adevăraţilor musulmani, cei care urmează calea companionilor Profetului. Aceştia sunt numiţi Sunniţi sau comunitatea celor care aplică tradiţia Profetului sau grupul celor ce vor scăpa de Iad. Din al doilea grup fac parte duşmanii companionilor Profetului. Acestora li se zice Şiiți sau grupul pervertiţilor. Al treilea este grupul duşmanilor sunniţilor şi şiiţilor. Ei sunt numiţi Vehhabiţi sau Nejdiţi, deoarece au apărut pentru prima dată în Arabia, în oraşul Nejd. Ei mai sunt numiţi şi grupul blestemat, căci aparţinătorii acestui grup îi numesc pe musulmani idolatrii. Cei care îi numesc pe musulmani necredincioşi au fost blestemaţi de către Profetul Muhammed. Cei ce au dus la divizarea musulmanilor sunt evreii şi englezii.
Indiferent cărui grup aparţine, atât timp cât are inima şi sufletul murdar, omul va merge în Iad.
Va urma