Cel ce nu învață va deveni necredincios
În ziua de azi, nicăieri în lume, fie în cunoașterea credinței și a necredinței sau în practicarea corectă a actelor de credință, ignoranța nu este acceptată drept scuză. Nimeni nu va fi izbăvit de Iad, doar pentru că s-a lăsat păcălit sau nu a știut, motivând că nu a știut. Allahu teala a făcut cunoscută religia, obligațiile, permisiunile și interdicțiile Islamului, cât și comportamentul islamic pe tot cuprinsul Pământului și a facilitat obținerea acestor cunoștințe.
Învățarea acestor noțiuni, atât cât este nevoie, este o obligativitate. Cel ce nu învață și preferă să rămână ignorant încalcă această obligație. Iar cel ce nu acordă importanță învățării, cel ce nu consideră că este necesar să acumuleze aceste cunoștințe, va deveni necredincios.
Iată, această decizie va distruge credința multor oameni.
Deoarece învățarea este obligatorie, atunci este un păcat să nu învățăm. Stăruința în această stare de ignoranță reprezintă stăruința în păcătuire, ceea ce este un păcat grav. Cu toate acestea, dacă nu se căiește și stăruiește în ignoranța sa, va ieși din Islam.