Despre sacrificiu
2. Este necesar ca musulmanul rezident (mukim), ce a atins pubertatea, ce are valori mai mult decât necesarul în limita nisab să sacrifice un animal. Pentru îndeplinirea acestor condiții se va lua în calcul cea de-a treia zi de sărbătoare. Spre exemplu, dacă în prima și a doua zi de sărbătoare o persoană nu a atins vârsta pubertății (vârsta pubertății pentru fete este 9 ani, iar pentru băieți este 12 ani. Având în vedere că nu toți copiii se dezvoltă la fel, aceasta poate întârzia la unii copii. Însă, copiii ajunși la vârsta de 15 ani, chiar dacă nu prezintă semnele pubertății vor fi considerați puberi) în schimb în a treia zi a ajuns la pubertate, atât timp cât îndeplinește și celelalte condiții, este necesar pentru acesta să aducă o jertfă. Tot astfel se va proceda și pentru cel ce în primele zile de sărbătoare este în călătorie, dar în cea de-a treia zi este rezident, sau pentru cel ce în primele două zile de sărbătoare este sărac, dar în a treia zi de sărbătoare are valorile necesare pentru limita nisab.
3. Pentru musulmanul ce în prima zi de sărbătoare se află în comă, dar își revine în a treia zi de sărbătoare, atât timp cât îndeplinește și celelalte condiții, este necesar să aducă un sacrificiu.