Hazreti Adem
Ei au fost scoși din Paradis și au fost coborâți pe pământ, Adem aleyhisselam în insula Ceylon (Sri Lanka), iar Havva în Jeddah. Au rămas departe unul de celălalt 200 de ani, timp în care au plâns, s-au căit și au implorat iertarea lui Allahu teala. Rugile le-au fost acceptate și li s-a poruncit să meargă în pelerinaj.
Cei doi s-au reîntâlnit în valea Arafat. Aici Adem aleyhisselam a construit Kaaba. A împlinit pelerinajul în fiecare an. Mai târziu, Adem aleyhisselam și hazreti Havva au venit în regiunea Șam. Aici au avut douăzeci de perechi de gemeni și o singură dată un copil unic, Șit aleyhisselam. Adem aleyhisselam a văzut patruzeci de mii de persoane din seminția sa.
El a fost trimis ca profet pentru fiii și nepoții săi. Jebrail aleyhisselam l-a vizitat de doisprezece ori. I-au fost trimise zece suhuf (cărți subțiri). În această carte i-au fost transmise principiile de credință, unele limbi și dicționare, obligativitatea unui timp de rugăciune zilnic, împlinirea îmbăierii rituale, postul, interzicerea consumului de carne de porc, sânge și mortăciune, cunoștințe medicale, de calcul și geometrie. De asemenea, a fost învățat noțiuni de fizică, chimie, medicină, farmacie, matematică. În acea perioadă s-au scris multe documente în limbile, arabă, aramaică și ebraică, pe cărămizi din lut.
Va continua