Această lume și lumea de apoi
Într-o zi brațele noastre vor cădea moi pe lângă corp și viața noastră în această lume va lua sfârșit. Acesta este un adevăr înfricoșător. Ce este viața în lumina acestui adevăr? Ce este moartea? Nu ar trebui să existe vreun om care să nu reflecteze asupra acestor chestiuni. Astfel, prima condiție a ființei umane este să învețe și să cunoască ce este viața, de ce existăm pe acest pământ și ce se află dincolo de moarte. Poate cunoaște cineva scopul pentru care am fost trimiși în această lume, mai bine decât stăpânul vieții însuși? Ca în cazul tuturor lucrurilor, viețile noastre îi aparțin lui Allahu teala. Jenab-i Hakk spune în Kur'an-i kerim: ”Am creat oamenii și djinii doar pentru ca ei să mă cunoască și să mă adore.” Oare ce procent din populația actuală a acestei lumi cunosc acest adevăr important și îl pun în practică? Observăm că mare parte din oameni nu cunosc acest adevăr, iar cei ce îl cunosc pur și simplu subestimează sau ignoră această realitate. Iată, acesta este punctul de unde pornește nenorocirea.
Va continua