Untitled Document

Dovada existenței lui Allahu teala

 

Noi nu îl vedem pe Allahu teala, dar tot timpul, oriunde privim în jur, vedem creața Sa, vedem opera Sa. Tot ceea ce vedem, spre exemplu, soarele, luna, stelele, munții, pietrele, oamenii, animalele, copacii, ziua și noaptea, vara și iarna, creatorul tuturor acestora, este, fără îndoială, Allahu teala. Căci nici o altă ființă, nici chiar cel mai inteligent grup de oameni, nu ar putea crea vreodată vreuna din maginificele Sale creații, nici măcar o furnică. A fost Pasteur capabil să creeze microbul? A fost Edison capabil să inventeze o lumină egală cu cea a soarelui?A fost capabil Galileo să schimbe ordinea rotirii Pământului în jurul soarelui? Cine este creatorul creierului uman, care a inventat radioul și a permis oamenilor să zboare în ceruri și să se scufunde sub ape? Pentru a nega măreața Sa existență trebuie să fii ori prost, ori ignorant, ori o victimă a unei încăpățânări oarbe. Sunt persoane care numesc toate aceste creații, Natură. Există alții care neagă existența lui Allahu teala, afirmând că vastele universuri din spațiu, creațiile vizibile ale acestei lumi, rotația Pământului, ziua și noaptea, cele patru anotimpuri și toate celelalte lucruri sunt rezultatul forțelor naturii și ale legilor naturale. Acești oameni ar trebui întrebați: Nu există oare un Stăpân al tuturor acestor creații mărețe? Noi credem că toate lucrurile mărunte făcute de mâna omului trebuie acceptate ca produsul voinței și inteligenței umane. Atunci, cum este posibil ca această imensă creație să se fi creat de la sine? Este posibil ca această natură inconștientă și neînsuflețită să creeze ordinea desăvârșită și echilibrul ce există în tot ceea ce se află în fața ochilor noștri? Este posibil pentru o minte normală sau chiar și pentru un naiv să accepte aceste cuvinte ale necredincioșilor?