Isa aleyhisselam și orbul

Într-o zi, pe când mergea pe drum, Isa aleyhisselam văzu un om ce stătea la umbra unui copac și se ruga.

Omul spunea; ”O, Doamne, mi-ai oferit binecuvântări pe care nu le-ai oferit robilor tăi avuți. Pentru asta îți aduc nenumărate mulțumiri.”

Isa aleyhisselam observă că acest om era orb și paralizat. Îi spuse omului; ”Mai este vreo nenorocire ce nu s-a abătut pe capul tău?”

”Inima mea este plină de iubirea pentru Allah și nu de dragoste pentru bani, iar limba mea îl pomenește pe Allah și nu banii. Nu este asta de ajuns?”

Acest răspuns îi plăcu atât de mult lui Isa aleyhisselam încât îl sărută pe acel om între ochi și acesta își recăpătă vederea.

Omul înțelese că îl avea în față pe Isa aleyhisselam. Profetul îi spuse atunci; ”Cu voia lui Allahu teala ridică-te și mergi!” Omul își reveni și se ridică în picioare, după care se prosternă imediat, spunând; ”O, Doamne! Când eram orb și paralizat nu am înfăptuit păcate cu aceste membre ale mele. Acum ferește-mă să împlinesc păcate cu aceste membre sănătoase pe care mi le-ai oferit!”

Omul este nevoiaș. Cu cât se va lega mai mult de această lume, cu atât se va depărta de Allahu teala. Dacă poartă în inimă afecțiunea pentru Allahu teala, acea avere nu-l va afecta. Însă dacă nu poartă în suflet o astfel de dragoste divină, orice câștig îl va îndepărta de Allahu teala.