Belșugul celor doi frați

 

Cândva trăiau doi frați, cel mare, Halil și cel mic, Ibrahim. Halil era căsătorit și avea copii, iar Ibrahim era singur.

Aceștia aveau un teren pe care îl cultivau împreună și tot ceea ce recoltau împărțeau pe din două. Astfel își duceau zilele.

Într-un an cultivaseră grâu. Când veni momentul recoltării, ca de fiecare dată hotărâră să împartă grânele în două.

Halil îi spuse fratelui său:

-Ibrahim, eu mă duc să aduc sacii, iar tu stai de pază.

-Bine, răspunse Ibrahim.

Halil plecă spre hambar. În acest timp, Ibrahim își spuse, ”Fratele meu este căsătorit și are copii. El are nevoie de mai mult grâu decât mine” și luând grâu din grămada sa îl adăugă grămezii fratelui său.

Peste puțin timp Halil se întoarse.

-Haide, Ibrahim, mai întâi umple-ți tu sacii și du-i în hambar. 

Ibrahim își umplu sacul și porni la drum. În acest răstimp Halil își spuse, ”Eu sunt căsătorit, am deja o viață așezată, dar fratele meu este încă singur. El mai trebuie să muncească, să strângă bani și să își întemeieze o familie” și luând grâu din grămada sa îl adăugă grămezii fratelui său.

Frații continuară tot așa până ce se înnoptă. Văzură că grâul lor nu se mai termina. Allahu teala fu foarte mulțumit de comportamentul lor, astfel că le oferi o mie de binecuvântări asupra grâului lor. Cărară zile întregi și nu reușiră să termine tot grâul. Hambarele se umplură și dădură pe afară.

În ziua de azi când ne gândim la belșug, la abundență, ne vin în minte acești doi frați.