Pedeapsa mormântului
Dintre chestiunile ce țin de gayb (cele nevăzute), informațiile în legătură cu mormântul și lumea de apoi le sunt transmise oamenilor direct de către Allahu teala în cărțile Sale.Având în vedere că în momentul de față singura carte divină care nu a suferit nici o schimbare este Coranul cel Sfânt ni se transmite prin intermediul acesteia sau prin intermediul profeților Săi.
Vom prezenta în continuare câteva versete din Coran, în legătură cu acest subiect:
”Cum de nu credeți în Allah? Doar ați fost fără viață și El v-a dat viață, apoi va face să vă săvârșiți, apoi vă va învia, apoi la El vă veți întoarce”. (sura Bakara: 28) Cea de-a doua înviere la care se face referire în acest verset este învierea în mormânt. De asemenea imamul Nesefi a afirmat că acest verset este o dovadă pentru pedeapsa și binecuvântarea mormântului.
În sura Al-i Imran, versetul 169 se spune, ”Să nu crezi că cei care au fost uciși pe calea lui Allah sunt morți! Dimpotrivă ei sunt vii...”. În versetul 25 al surei A`raf se spune, ”Pe el veți trăi, pe el veți muri și din el veți fi scoși!”, prin el aici se face referire la viața în mormânt. Iar în versetul 101 din sura Tevbe se spune, ”Noi îi vom pedepsi de două ori. Apoi vor fi ei aduși la mare pedeapsă!”, făcându-se referire la pedeapsa din mormânt, urmată de marea pedeapsă.
Va continua