Moartea în credință

Iată, de aceea plâng întruna de ani de zile, sunt cuprins de teamă neștiind care îmi va fi sfârșitul, care va fi starea mea atunci când îmi voi da și ultima suflare.

Atunci, nu trebuie să ne bazăm pe actele noastre de adorare, până la ultima suflare. Trebuie să fim cu teamă și să ne străduim până în ultima clipă să câștigăm acest examen.

Nimic nu este veșnic. Totul va lua sfârșit într-o bună zi. Această lume este precum un han, precum un hotel. Atunci când merge la hotel nimeni nu ia lucrurile din cameră când pleacă, spre exemplu, nimeni nu ia patul sau canapeaua cu el. Și chiar de ar încerca nu i s-ar permite. Tot astfel când mori, nu duci nimic cu tine în mormânt. De aceea, marii învățați spun, ”Atunci când mor, oamenii realizează că sunt nimic”. Căci în acele momente groaznice, pe patul morții, nu se gândește nimeni la averile lumești.

Ultima suflare este un moment atât de greu, un examen atât de dificil, de care nimeni nu poate fi sigur. Acest moment este cel de care marii evliya se tem cel mai mult. Spre exemplu, marele învățat hazreti Ahmed bin Hanbel, aflat în ultimele momente, s-a ridicat deodată și a strigat de trei ori, ”Nu se poate, nu se poate, nu se poate!”, după care s-a culcat din nou la locul său. Fiul său s-a apropiat și l-a întrebat care este motivul ieșirii sale. ”Blestematul de diavol a venit și mi-a zis să mă lepăd de Islam și astfel voi intra în Paradis. De aceea am strigat nu se poate. Atunci acel blestemat s-a făcut nevăzut.” Marele învățat a rostit kelime-i șehadet și a murit.

Tot astfel, fiecare musulman ar trebui să se teamă pentru ultima sa suflare, dar în același timp să nu își piardă încrederea în mila lui Allahu teala.