Citirea și scrierea Coranului în alfabetul latin
Oricât ne-am strădui să scriem surele şi rugile cu litere latine nu este posibil. Orice accente sau semne am folosi, nu este posibil să le citim corect. Pentru a putea fi citite ca în Coran, trebuie mai întâi citite de un cunoscător şi apoi trebuie repetate mereu. Aceste citiri repetate îi dau ocazia celui ce ştie să citească Coranul să le arate şi să îi înveţe şi pe ceilalţi literele Coranului. Despre măreţia acestei binefaceri şi virtuţile ei în această lume cât şi în cea de apoi s-a scris îndelung în hadisuri şi în cărţile ce ne învaţă religia.
Astfel fiecare musulman trebuie să îşi trimită copilul la moschei, la cursuri de învăţarea Coranului pentru a învăţa literele şi modul de citire a Coranului, trebuie să se străduiască să poată primi această mare răsplată. Într-un hadis se relatează: Cei ce îşi învaţă copiii să citească Coranul sau îi trimit la moschee să înveţe vor primi pentru fiecare literă învăţată răsplata a vizitării de zece ori a Kaabei minunate iar în Ziua de Apoi vor fi încoronaţi. Toţi oamenii se vor uita la ei cu invidie. Într-un alt hadis se relatează: Cei ce nu își învaţă copiii religia vor merge în Iad.