Libertatea cocoșatului

După care se întoarse către judecător și spuse:

”Onorate judecător al Înaltei Curți judecătorești a Angliei vă prezint omagiile și considerația onoraților judecători ai Înaltei Curți judecătorești a Franței.”

Apoi se întoarse către jurați și spuse:

”Onorați membrii ai Înaltei Curți judecătorești...”

În acest moment, judecătorul lovi cu putere în masă și strigă: ”Ajunge, mai, omule! Treci odată la pledoaria de apărare!”

”Vai, domnule, dar ce v-am zis?” spuse avocatul. ”Nu v-am jignit, nu v-am insultat, de ce v-ați aprins așa? Ați țipat la mine și m-ați făcut de rușine, nu ați putut să mă ascultați răbdător două minute, deși eu v-am adus omagii și toată considerația.”

După care continuă, ”Iată, clientului meu care poartă această cocoașă de ani de zile, i s-a reamintit zilnic, la anumite ore această povară, făcând ca ea să devină și mai grea decât era. ”Bună ziua, cocoșatule, bună seara cocoșatule, ce faci cocoșatule...” clientul meu a fost nevoit să îndure aceste vorbe ani la rând. Dumneavoastră nu ați putut îndura aici, două minute, niște vorbe pline de considerație și afecțiune.” Și astfel avocatul obținu libertatea cocoșatului.