Scopul principal este moartea în credință

Veni și ziua de vineri. Moscheea era pregătită pentru a primi credincioșii la rugăciune. În timp ce credincioșii începeau rugăciunea, abluțiunea sultanului se anulă. Bineînțeles că lângă sultan nu se aflau oameni de rând, ci cei mai de seamă învățați. Se recită ikamet, imamul rosti Allahu ekber, iar sultanul rămase încremenit, neștiind ce să facă. Rugăciune fără abluțiune nu se poate...Dacă ar ieși să ia abluțiune, s-ar crea îmbulzeală...Dacă ar mima împlinirea rugăciunii, ar pierde răsplata pentru aceasta. Pe când se ruga lui Allah să îi arate o cale, un șeyh aflat lângă el, înțelese situația și deschizându-și o parte a mantalei îi spuse să își ia abluțiunea acolo. Sultanul văzu acolo o cișmea, își împlini cu repeziciune abluțiunea și se alătură comunității, în rugăciune.

A doua zi sultanul îl vizită pe învățătorul său, hazreti Akșemseddin. La plecare, îi ceru să se roage pentru el. Iar acesta spuse, ”Allah să îți hărăzească pacea credinței”.

Sultanul, ce aștepta o rugă mai lungă, rămase uimit. Învățătorul său îl întrebă:

-Ce s-a întâmplat? Nu ești mulțumit?

-Doar atât?

-Fiule, nu este de ajuns? Aceasta este cea mai prețioasă rugă. Șeyhul ce ieri își deschidea mantaua ca tu să îți împlinești abluțiunea a murit cu o oră în urmă, dar a murit în necredință, deoarece s-a semețit din cauza miracolului său.