Să nu uităm...

Emine a luat asupra ei toată vina, gândindu-se că fiind femeie, polițiștii vor fi mai îndurători. Soțul ei a fost eliberat.

După patru zile, în sat a fost trimis trupul neînsuflețit al doctoriței într-un sicriu, pe care nu au avut voie să îl deschidă. Soțul ei a fost forțat să îi sape mormântul și astfel a fost îngropată. După alte câteva zile, după ce polițiștii s-au retras din zonă, câțiva săteni s-au adunat și au deschis mormântul. Ceea ce le-a fost dat să vadă i-a întristat profund. Căci mamei copilului circumcis îi fuseseră scoși ochii, iar trupul ei era plin de tăieturi și răni. Iar mâinile ce făcuseră circumcizia erau tăiate de la încheieturi. Toată lumea povestea și jelea ceea ce s-a întâmplat în acel sat.

În zilele de Ramazan persecuțiile lor se agravau. Rugăciunea, postul, rugăciunea teravih, toate erau interzise. Anul trecut de Ramazan bayram au fost atât de stricți încât nimeni nu a putut merge la rugăciunea de sărbătoare. Chiar și urările de sărbătoare ni le-am adresat pe ascuns...”

Ziarul Turkiye 17.01.1989