Untitled Document

Moscheea Laleli

 Laleli Baba îl întrebă:

-Ce îmi vei da în schimb dacă scapi de această problemă?

-Îți voi dona moscheea pe care o construiesc în cartierul tău.

-Nu este de ajuns, spuse învățatul.

Sultanul Mustafa mai enumeră câteva lucruri, dar învățatul consideră că nici acestea nu erau de ajuns. După care adăugă:

-Vei scăpa de această problemă, dar în schimb vreau domnia ta. De nu, tu să te gândești.

Sultanul chinuit de crampe și durere, pentru a scăpa mai repede de încercarea sa, acceptă propunerea lui Laleli Baba.

Învățatul îl mângâie pe spate și rosti o rugăciune, după care spuse, ”Hai, mergi, cu voia lui Allah vei scăpa de această povară..”

Sultanul, într-adevăr își găsi liniștea, dar pierduse și domnia. Veni împreună cu suita sa pentru a-i prea domnia învățatului. Bineînțeles că scopul lui Laleli Baba nu era domnia, iar sultanul își învățase lecția. Astfel, învățatul spuse:

-O domnie care este schimbată pentru a-și putea face nevoile, o astfel de domnie fără valoare nu ne este de trebuință. Ne este de ajuns numele moscheii.