Dacă nu ar fi fost sultani...
Știați că sultanii otomani pe lângă conducerea imperiului se îndeletniceau și cu diferite meșteșuguri? Ei foloseau banii obținuți din lucrările lor în acte de caritate sau în construirea moscheilor. Vă prezentăm în continuare îndeletnicirile câtorva dintre sultanii otomani.
Fatih Sultan Mehmed Han era priceput în grădinărit. Se ocupa de butășirea trandafirilor și altoirea pomilor. De asemenea era un colecționar și era foarte atras de cartografie. Un alt hobby al său era făurirea cataramelor pentru curele, a tecilor pentru sabie și a inelelor de deget pentru arcași. Pe lângă toate acestea era și un iscusit poet.
Yavuz Sultan Selim Han citea foarte mult. Ba chiar se spune că din cauza cititului excesiv i s-a deteriorat vederea și a fost primul sultan otoman care a purtat ochelari. Acesta făcea semilune ornate cu pietre prețioase pe care le folosea pentru a urmări rândul în timpul lecturii. De asemenea era un iscusit arcaș și spadasin. Pe lângă acestea scria și poezii în limba turcă și în limba persană.
Kanuni Sultan Suleyman Han era un priceput bijutier. În același timp era și un iscusit pantofar.
Va continua