Postul companionilor Profetului

Companionii îl întreabă, ”O, Trimis al lui Allah, asta este o poruncă clară sau ceva ce noi decidem?”

”Nu. Nu este o poruncă, dar este o permisiune pentru voi, dacă doriți”.

”O, Trimis al lui Allah, probabil că acolo unde mergem vom cădea martiri, lasă-ne să cădem martiri în timp ce postim” spun companionii și își continuă posturile.

Luna august, deșerturile Arabiei...

Și dacă și-ar deschide posturile ce ar fi?

Au la ei cel mult trei curmale. Ba chiar unii dintre ei seara nici nu mănâncă acele curmale, doar le ling, atât sunt de nevoiași...

Nu au cu ei nici limonadă, nici sucuri, nici ayran.

Dar au atâta motivație și răbdare încât le este de ajuns ca să ridice sabia pentru a-i lua capul lui Ebu Jehl.

Când ne uităm la noi, postul a devenit motiv de risipă, de cheltuială.

Atunci când văd oameni care caută gâlceavă doar pentru că s-au abținut de la fumat pentru 17 ore, sau oameni care au deschis parcă o luptă împotriva propriei familii, doar pentru că 17 ore s-au privat de a bea apă, îmi vine mereu în minte primul post al companionilor Profetului.

Va continua