Postul companionilor Profetului

Și apoi îmi amintesc că acești oameni sunt cei cu care împărtășim tristețea pentru Ierusalim, pentru Gaza, cu care căutăm soluții pentru situația musulmanilor din Africa, cei cu care ne întrebăm ”ce se va întâmpla cu lumea islamică?”.

În prezent, când ne gândim la Ramazan ne vine în minte opulența meselor de iftar. Când ne gândim la sărbătoare nu ne vine în minte decât să ne întrebăm câte zile libere vom avea. Mesele de sahur se așteaptă navigând pe internet, iar posturile noastre se petrec dormind.

La rugăciunile de seară cu stomacurile pline, de nici nu ne mai putem îndoi pentru a ne prosterna, nu mai empatizează nimeni cu cei flămânzi, ci îi înțelegem mai bine pe cei ghiftuiți.

Avem rugăciunile de teravih, pe care cu greu ne-am urnit să le împlinim și Coranurile pe care am început să le citim cu entuziasm, iar apoi le-am lăsat neterminate.

Avem și nopțile de Kadr, în care nu ne crapă obrazul de rușine gândindu-ne la păcatele noastre, ci stăm și socotim oare câte kilograme am slăbit ținând post de ochii lumii.

Allahu teala să ne ierte!