Credința în Allahu teala
(Amentu billahi), înseamnă cred în existenţa şi unicitatea lui Allahu teala şi mărturisesc aceasta prin viu grai şi accept cu inima. Allahu teala există şi este unic. Cuvântul unic are două sensuri. Primul sens este cel numeric şi înseamnă jumătatea lui doi, înaintaşul numerelor. Celălat, unic cu sensul de fără seamăn şi fără asemănare. Adică nu are seamăn şi asemănare nici spiritual, nici existenţial. Aşa cum personalitatea şi însuşirile creaţiilor Sale nu se aseamănă cu ale Lui, astfel nici personalitatea şi însuşirile lui Allahu teala nu se aseamănă cu cele ale fiinţelor create de El.
Cel ce a creat din nimic fiecare organ, fiecare celulă a tuturor fiinţelor este doar Allahu teala. Nimeni nu poate cunoaşte adevărata persoană a lui Allahu teala. El este departe de tot ceea ce omul poate gândi sau îşi poate închipui. Nu este permis să ne gândim sau să ne închipuim înfăţişarea lui Allahu teala.Trebuie memorate doar numele însuşirilor lui Allah descrise în Coran şi doar cu acestea să se confirme şi să se mărturisească măreţia lui Allahu teala. Toate însuşirile Sale sunt veşnice şi fără de început. Aşa cum Persoana Sa nu are nevoie de o locaţie anume este departe și de cele şase direcţii. Adică nu se află nici în faţă, nici în spate, nici în stânga, nici în dreapta, nici sus, nici jos. Despre El nu putem spune decât că este imanent pretutindeni.