Untitled Document

Cel ce dorește să devină musulman

Ce cale ar trebui să urmeze o persoană ce dorește să devină musulman sau un musulman care dorește să își învețe corect religia?

Pentru a deveni musulman trebuie să creadă că Muhammed aleyhisselam este profetul trimis de Allahu teala. Allahu teala i-a trimis acestuia, prin intermediul îngerului Jebrail, Coranul cel sfânt, ce reprezintă cuvântul lui Allah. Coranul nu reprezintă ideile lui Muhammed aleyhisselam și nici spusele filozofilor și istoricilor. Muhammed aleyhisselam a explicat Coranul. Aceste explicații ale sale se numesc hadisuri. Islamul reprezintă Coranul cel sfânt și hadisurile.

Milioanele de cărți ce prezintă Islamul, din toate colțurile lumii, sunt toate explicații ale Coranului și hadisurilor. Nici un cuvânt ce nu provine de la Muhammed aleyhisselam nu poate fi carte islamică. Credința și Islamul înseamnă să crezi în Coran și în hadisuri. Cel ce nu crede în cunoștințele transmise de Muhammed aleyhisselam nu crede nici în cuvântul lui Allah. Muhammed aleyhisselam a transmis companionilor săi cunoștințele ce i-au fost trimise de către Allahu teala. Iar aceștia la rândul lor le-au transmis discipolilor lor, care le-au consemnat în cărți.

Va continua