2 Lahmajun

Muhammed baba se apropiase de 75 de ani. Le dăduse fiului și nurorii lui etajul de sus al casei sale cu două etaje, iar el statea la parter, într-un apartament modest. Toată viața sa s-a spetit, a trudit și cu câștigurile sale helal a reușit, cu zece ani în urmă, să cumpere această casă. Nu mai avea nici o datorie și din pensia lui modestă reușeau să se întrețină fără a fi o povară pentru nimeni. Era greu, dar reușeau să o scoată la capăt lună de lună. Fiul său avea o meserie și un venit bun, nu era bogat, dar nici sărac. Nora sa se văita adeseori, dar Muhammed baba se gândea, ”E încă tânără și necoaptă la mine. Mai târziu va înțelege diferența dintre bine și rău.” Bătrânii încercau mereu să privească cu ochi buni și le treceau tinerilor cu vederea multe, încercând să nu îi se supere pe aceștia. Erau mulțumiți că aceștia îi vizitau grăbiți și fără chef, strâmbând din nas, chiar și o dată pe săptămână și se bucurau când le ofereau, deși arareori, o farfurie cu mâncare.

Într-o zi de duminică, pe la orele prânzului, Muhammed baba merse la brutărie să cumpere două pâini. Brutarul îi spuse:

-Unchiule Muhammed, fiul tău a adus ingrediente pentru lahmajun, pentru cină. La ce oră să fie gata? Mie nu mi-a zis nimic, știi tu ceva?

-Nu știu, fiule, răspunse bătrânul.

Va continua