Untitled Document

Islamul

Islamul nu înseamnă doar să crezi în existența lui Allahu teala. Și necredincioșii care îi atribuie asociați lui Allahu teala, cred în existența Sa. Pentru a fi mu’min trebuie să crezi atât în existența Sa, cât și în atributele sale, precum Unicitatea, faptul că este viu, omnipotent, omniscient și în voința Sa, în faptul că El vede și aude absolut tot și că nu există un alt Creator cu excepția Sa”. Credința că Muhammed aleyhisselam este Trimisul lui Allah înseamnă să crezi că toate învățăturile sale i-au fost dictate, transmise de Allahu teala. Allahu teala i-a revelat Islamul, ce reprezintă principiile de credință și învățăturile ahkam-î islamiyye, prin intermediul Coranului. Poruncile ce trebuie urmate se numesc obligații (farz). Iar interdicțiile sunt numite haram. Acestea împreună sunt numite ahkam-î islamiyye. Imediat ce o persoană devine musulmană, împlinirea celor cinci rugăciuni zilnice și învățarea cunoștințelor islamice cunoscute în mod uzual devine obligatorie. Dacă nu acordă importanță învățării lor, adică dacă consideră că nu este necesară învățarea lor, va ieși din credință și va deveni necredincios. În Kur’an-î kerim și hadisuri se declară că cei ce mor în necredință nu vor fi iertați și vor fi arși în Iad, veșnic. Cel ce își pierde credința este numit apostat (murted). Cei ce au o credință corectă în învățăturile Coranului și ale hadisurilor sunt numiți ehli sunnet. Allahu teala, în mila Sa, nu a transmis totul într-un mod deschis, ci unele lucruri au fost transmise într-un mod acoperit.

Va continua