Lăcomia omului

Hazreti Mevlana Jelaleddin Rumi kuddise sirruh vorbind despre lăcomia fără margini a omului ne relatează următoarea pildă:

Într-o zi, în timp ce mă odihneam sub un copac, la umbră, mi-a atras atenția o furnicuță. Trăgea  după ea cu greu, târâind-o, o firimitură destul de mare de pâine. Uneori îi ieșea în cale o băltoacă, pe marginea căreia ocolea, uneori se chinuia și trăgea de zor de marginea firimiturii, care se încurca printre ierburile, ce îi ieșeau în cale. Dar nu renunța la firimitura ei și nici nu o fărâmița mai mult, pentru a o duce mai ușor. A cărat cu greu, în acea zi toridă de vară, firimitura mare de pâine o lungă bucată de drum. Într-un final, a ajuns la mușuroiul ei. Însă, intrarea în mușuroi era prea strâmtă, iar firimitura prea mare. Firimitura aceea, pe care reușise să o care cu atâta efort, cu atâta chin, nu voia acum cu nici un chip să intre pe coridorul îngust al mușuroiului. Se chinui, se învârti în jurul ei, încercă să o tragă din toate părțile, dar fără nici un folos.

Priveliștea aceasta m-a făcut să mă gândesc la situația omului. O viață întreagă se chinuie și adună tot felul de averi lumești, case, palate, bani și la urmă, la sfârșitul vieții nu poate lua nimic cu el pe coridorul îngust al mormântului.