Vizitarea mormintelor
În cartea Jila-ul-kulub se menționează: ”O persoană care vine la kabristan (cimitirul musulman) va spune, stând în picioare, ”Esselamu aleykum ya ehle dar-il kavm-il mu'minin! Inna inșaallahu an karibin bikum lahikun”. După care va citi Besmele, 11 Ihlas și Fatiha. Apoi va citi ruga, ” Allahumme rabbel-ejsadilbaliyeh velîzamin nahire-tilleti harejet mineddunya ve hiye bike mu'minetun edhîl aleyha revhan min indike ve selamen minni”. Când va veni lângă mormânt, se va apropia din partea dreaptă (partea qiblei) a mormântului și dinspre picioare. Va da selam. Stând în picioare, sau ghemuit, ori stând va recita începutul (Elif Lam Mim…) și sfârșitul (Amenerreusulu) surei Bakara, sura Yasin, Tebareke, Tekasur, Ihlas-i șerif și Fatiha, după care va oferi răsplata din citirea acestora persoanei decedate. ”
În cartea intitulată Kitab-ul fîkh alel mezahib-il-erbe'a se menționează: ”Este sunnet pentru bărbați să viziteze mormintele cu scopul de a lua aminte și de a medita asupra vieții de apoi. Potrivit orientărilor Hanefi și Maliki, vizitarea mormintelor în zilele de joi, vineri sau sâmbătă este sunnet-i muekked. Cel ce vizitează mormântul trebuie să citească din Coran și să rostească rugi de binecuvântare pentru cel mort. Acestea având beneficii pentru el. Este sunnet ca atunci când se intră în kabristan să se spună: ”Esselamu aleykum ya Ehle dar-il kavmilmu'minin! Inna inșaallahu an karibin bikum lahikun”.