Eu sunt Omer, fiul lui Hattab

-O, Resulallah! Jur pe Allahu teala, ce te-a trimis pe tine ca Profet drept că nu va exista grup de idolatrii căruia să nu stau să le explic și să îi chem la Islam, fără să mă tem și fără să mă codesc. Să ieșim la iveală…

Când ne-a dat permisiunea, am ieșit și am pornit către Harem-i șerif, în două rânduri. Un rând era condus de Hamza, iar în fruntea celuilalt rând mă aflam eu. Cu pași hotărâți, de parcă frământam pământul de sub picioarele noastre, am intrat în Mesjid-i haram. Necredincioșii priveau când spre mine, când spre hazreti Hamza.

Odată cu venirea musulmanilor, Ebu Jehil ieși în față și spuse:

-O, Omer! Ce înseamnă asta?

Hazreti Omer nici nu îl luă în seamă și rosti Kelime-i șehadet.

Ebu Jehil rămase mut de uimire. Înlemni. Atunci hazreti Omer se întoarse spre grupul de idolatrii și spuse:

-O, voi, Kureyș! Cine mă cunoaște, știe. Cine nu mă cunoaște, să afle că eu sunt Omer, fiul lui Hattab. Cel ce vrea să își lase soția văduvă și copiii orfani să îndrăznească să se miște din loc! Pe cel ce se va mișca îl voi ciopârți cu sabia!

Pe loc, necredincioșii Kureyș s-au împrăștiat care încotro.

Astfel, pentru prima dată, s-a împlinit rugăciunea la Harem-i șerif, în văzul lumii.