Untitled Document

Credința ehl-i sunnet

Prima condiţie pentru a fi musulman este mărturisirea credinţei (Kelime-i șehadet). Iar credinţa adevărată înseamnă să crezi conform dogmei comunităţii ce urmează tradiţia Profetului (ehl-i sunnet).

Prima datorie a oricărui bărbat sau femeie ce posedă raţiune şi a ajuns la pubertate este să înveţe şi să creadă conform învăţăturilor islamice din cărţile savanţilor Ehl-i sunnet. Salvarea de Iad în ziua de apoi este legată de credinţa în aceste învăţături. Doar cei ce merg pe această cale vor fi salvaţi de Iad. Cei ce urmează această cale sunt numiţi Sunni sau Ehl-i sunnet.

Într-un hadis se relatează: Poporul meu se va diviza în 73 de grupuri. Din acestea doar un singur grup va fi salvat de Iad, celelalte vor merge în Iad. Fiecare grup din cele 73 susţine că se conformează Islamului şi că este grupul ce se va salva de Iad. În surele Mu`minun versetul 54 şi Rum versetul 32 se spune: Fiecare grup se bucură, crezând că se află pe calea cea dreaptă. Însă Profetul sallallahu aleyhi ve sellem ne arată clar care sunt semnele grupului ce se va salva, astfel: Cei ce sunt în acest grup sunt cei ce urmează calea mea şi a companionilor mei. Cel ce nu iubeşte chiar şi unul dintre companioni este exclus din comunitatea ce păstrează tradiţia Profetului  şi a companionilor. Cel ce nu urmează dogma Ehl-i Sunnet este necredincios sau eretic.

Va continua