Untitled Document

Mărturia

Întrebare: Îngerii Kiramen katibin scriu păcatele și faptele bune ale oamenilor. Dar omul între timp se poate căi pentru păcatul comis. Atunci, nu se va produce vreo încurcătură în însemnările lor, în ziua judecății?

Răspuns: În orice situație și în orice fapte pot exista încurcături, cu excepția treburilor lui Allahu teala. În acestea nu va exista niciodată vreo încurcătură sau greșeală.

Îngerii nu scriu pe ceva anume, cu litere. Așa cum noi înmagazinăm  informații în mintea noastră, tot astfel și ei adună aceste informații într-un loc. Pentru a înțelege mai ușor, să exemplificăm folosind un exemplu din lumea noastră.

Tot ceea ce facem este înregistrat pe o cameră de luat vederi. În ziua judecății va fi prezentat tot acest film, în transmisiune directă, cu toate detaliile. Și noi, de asemenea, vom următi acest film. Nimeni nu va mai avea puterea să obiecteze și ne vom face de rușine în văzul tuturor. Vom urmări faptele noastre exact așa cum le-am înfăptuit și mai mult, membrele noastre și lucrurile neînsuflețite vor depune mărturie pentru sau împotriva noastră.

În interpretarea Coranului cel Sfânt se spune:

În acea zi, limbile, mâinile și picioarele lor vor face mărturie împotriva lor pentru ceea ce ei au săvârșit”. [Nur:  24]

Va continua