Untitled Document

Hubburriyaset

Lăcomia, ambiția pentru avere și poziție socială este unul dintre viciile inimii spirituale. Următoarele hadisuri ne ajută să identificăm și să găsim remediul pentru această boală, numită hubburriyaset:

”Răul pe care îl face lăcomia pentru avere și putere este mai mare decât răul pe care îl vor face doi lupi flămânzi care vor intra într-o turmă de oi”.

Omului îi va fi de ajuns ca prejudiciu, să fie arătat cu degetul în treburile sale lumești și cele religioase.” Adică, atingerea unor astfel de poziții de distincție în treburile lumești sau în treburile religioase pot fi foarte dăunătoare pentru om atât în această lume, cât și în credința sa.

 ”Plăcerea, dorința de a fi lăudat face o persoană oarbă și surdă. O face să nu își mai vadă propriile defecte și greșeli. Ea va fi surdă la sfaturile ce i se dau și la vorbele ce i se spun”.

Dorința de avere și poziție socială a omului apare din trei motive: din dorința de a îndeplini cererile sinelui. Cel de-al doilea motiv este dorința de a proteja drepturile sale și ale altora de asupritori; din dorința de a împlini fapte mustehab, cum ar fi milostenia sau faptele bune, sau împlinirea faptelor mubah, sau din dorința de a servi musulmanii și Islamul.

Va continua