Untitled Document

Durerea morții...

Iată, acestea sunt chinurile îndurate de cei apropiați, de cei iubiți de către Allahu teala. Dar noi, cei ce ne împotrivim mereu lui Allahu teala, care încălcăm poruncile Sale, care neglijăm îndatoririle noastre de supuși, oare pe noi ce ne așteaptă?

Cea de-a doua încercare va fi să vedem chipul lui Azrail aleyhisselam și să trăim acea teamă. Nici cel mai puternic om nu poate rezista să îl vadă pe Azrail aleyhisselam în forma pe care o ia când se înfățișează unui om păcătos.

Ibrahim aleyhisselam i-a cerut odată lui Azrail aleyhisselam: ”Poți să mi te arăți în forma cu care vii să iei sufletul celor păcătoși?” Deși Azrail aleyhisselam i-a spus că nu va rezista, Ibrahim aleyhisselam a insistat. Atunci Azrail aleyhisselam i-a cerut să se întoarcă. Când s-a întors din nou și a văzut înfățișarea lui Azrail aleyhisselam, profetul a leșinat. Când și-a revenit și a văzut îngerul în forma sa dinainte, Ibrahim aleyhisselam a zis: ”Este de ajuns pentru un păcătos să vadă chipul tău, chiar și de nu va mai fi supus unei alte pedepse, vederea chipului tău îi va fi de ajuns ca tortură.”