Prima chemare la rugăciune

Până în primul an hijri, nu exista chemarea la rugăciune (ezan). Deoarece musulmanii erau puțini la număr și nu erau răspândiți, nu s-a simțit nevoia unei astfel de chemări. Atunci când intra timpul de rugăciune strigau doar Essalatu, Essalatu (La rugăciune, La rugăciune) și le era de ajuns.

După emigrare, când numărul musulmanilor a crescut, chemarea Essalatu nu a mai fost de ajuns, căci nu se auzea în tot orașul.

S-a hotărât că este nevoie de un alt mod de a chema musulmanii la rugăciune. Unii au propus să se folosească un clopot.

”Acesta este obiceiul creștinilor”, a spus Resulullah

Alții au propus să se sufle în goarnă, dar Trimisul lui Allah a spus, ”Acesta este obiceiul evreilor”.

Atunci, un altul a propus să se aprindă un foc într-un loc înalt, dar ”Acesta este obiceiul zoroastrienilor” a spus Profetul nostru.

În acest răstimp, Abdullah bin Zeyd a avut un vis. Acesta s-a repetat trei zile la rând.

Va continua