Păcatul ce duce la necredință

Bârfa (gîibet) este unul din păcatele cele mai apropiate de necredință. Dacă nu se va acorda atenție și nu se va evita, aceasta va deveni o obișnuință. Cel ce va considera acest păcat ca fiind unul minor, spunând, ”Dar eu am afirmat un fapt, nu am mințit. Ce e păcat în asta?” va deveni necredincios. Bârfa în sine înseamnă să vorbești despre ceva ce există, căci dacă am vorbi despre ceea ce nu există ar fi calomnie.

Neacordarea atenției cuvenite bârfei sau unui alt păcat este un semn de necredință. Iar necredința înseamnă focul veșnic al Iadului. Atunci când ne căim pentru necredință, credința va reveni, dar toate actele noastre de adorare și faptele bune împlinite anterior se vor anula. De aceea ar trebui să evităm pe cât posibil să cădem în necredință. Cel ce îl va face să tacă pe cel ce bârfește va primi recompensa a o sută de martiri. Cel ce nu poate să îl facă să tacă, să se îndepărteze de acolo. Căci dacă nu ar exista spectatori pentru un acrobat, nici acesta nu ar face acrobații.

Diavolul îi dă un deget de miere pe la gură omului, spunându-i, ”Haide, acum, mai linge-te puțin!” De aceea trebuie să ne temem de păcatul bârfei și să ne ferim.

Va continua