Păcatul ce duce la necredință

Bârfa este precum cancerul, distrugând locul în care apare. Am observat cu toții atâtea familii, grupuri sau chiar națiuni divizate, distruse din acest motiv. Toți cei ce au vorbit unii despre alții au murit. Însă tot ceea ce agonisiseră spiritual s-a șters. Iar dacă au și murit fără a-și fi putut salva credința, vor merge pe vecie în Iad.

Nu trebuie să bârfim nici un musulman. Bârfind o persoană despre care știm că este rea și păcătoasă nu facem decât să ne încărcăm cu păcatele sale. Este, oare, acesta un lucru înțelept?

Dacă cel ce bârfește nu se oprește deși a fost atenționat, trebuie să părăsim acel loc, ba chiar să întrerupem orice relație cu el. Trebuie lăsat singur, astfel încât să vorbească cu pereții. În schimb noi să ne salvăm. Poate că după un timp va renunța și el la acest păcat și astfel se va salva și el.

Focul arde locul în care cade. Nu putem rezista să ne ardem degetul în foc, sau să îl introducem în apă clocotită. De aceea, Resulullah sallallahu aleyhi ve sellem rostea mult ruga ”Rabbena atina...) și ne-a sfătuit și pe noi să facem la fel. Sensul acestei rugi este, ”O, Domnul nostru! Dă-ne, nouă, binefaceri atât în această lume cât și în cea de apoi și protejează-ne pe noi să nu ardem în foc!”. Să ne rugăm și noi astfel și să stăm departe de păcate.