Primii martiri
Ammar bin Yaser a fost dintre primii musulmani. El a fost cel de-al treizecilea dintre cei ce au ales Islamul. El a devenit musulman împreună cu Suheyb-i Rumi la Dar-ul Erkam.
Imam Mujahid a relatat: Primii care și-au declarat credința în Mecca au fost, mai întâi Resulullah, apoi Ebu Bekir, Bilal, Habbab, Suheyb, Ammar și mama acestuia Sumeyye.
În timp ce Trimisul lui Allah își începuse chemarea la Islam, în mod deschis, politeiștii au început șirul persecuțiilor asupra musulmanilor slabi și care nu aveau familii puternice care să îi susțină. Dintre aceștia cei ce au fost supuși celor mai grele torturi au fost Bilal, Suheyb, Habbab și Ammar bin Yaser.
Politeiștii l-au prins pe Ammar bin Yaser singur în zona Ramda și l-au dus către zonele stâncoase ale Meccăi, unde l-au dezbrăcat și l-au îmbrăcat cu o cămașă din metal, după care l-au lăsat întreaga zi sub soarele arzător al Meccăi, fără apă și fără mâncare. Din când în când îi ardeau spatele cu fiare înroșite în foc și îi spuneau:
-Leapădă-te de religia lui Muhammed, închină-te la Lat și Uzza și eliberează-te!
Alteori îl coborau în fântână și încercau să îl înece. Răspunsul lui pentru toate aceste torturi și cereri ale lor era de fiecare dată același:
-Domnul meu este Allah și Profetul meu este Muhammed aleyhisselam.
Va continua