Untitled Document

Luna Rejeb

Luna Rejeb este prima dintre cele trei luni binecuvântate, Rejeb, Șaban, Ramazan. În mila Sa Allahu teala le-a dăruit aceste luni oamenilor pentru ca aceștia să se căiască și să se roage pentru iertarea păcatelor. Toate comunitățile, începând de la Adem aleyhisselam, au arătat respect față de luna Rejeb.

În hadis-i șerif se relatează:

”Rejeb este luna lui Allahu teala. Celui ce arată respect față de această lună, Allahu teala îi va dărui binecuvântări atât în această lume cât și în lumea de apoi.”

”Celui ce postește o zi la începu, o zi la mijloc și o zi la finalul lunii Rejeb, Allahu teala îi va oferi recompensă ca și cum ar fi postit toată luna.”

”Celui ce postește nouă zile în luna Rejeb păcatele îi vor fi transformate în recompense.”

”Căiți-vă și rostiți mult istigfar în luna Rejeb, căci Allahu teala eliberează supuși din Iad, în fiecare interval de timp al acestei luni. Iar în Paradis sunt palate în care vor intra doar cei ce postesc în luna Rejeb.”