Untitled Document

Regaib kandili

Prima noapte de vineri a lunii Rejeb este numită noaptea Regaib. Fiecare noapte de vineri este prețioasă, dar atunci când aceste două nopți se întâlnesc devine cu atât mai valoroasă. În această noapte Allahu teala le oferă dreptcredincioșilor binecuvântări. Le iartă păcatele dreptcredincioșilor ce onorează această noapte. Rugile ce sunt înălțate în această noapte nu vor fi refuzate, iar actele de adorare precum rugăciunea, postul, oferirea milosteniilor vor primi nenumărate recompense.

Nu există o rugăciune specifică acestei nopți. Trebuie să petrecem această noapte adorându-l pe Allahu teala, împlinindu-ne rugăciunile restante, dacă este cazul, iar cei ce nu au rugăciuni restante pot implini rugăciuni benevole (nafile). De asemenea, putem citi Kur’an-î kerim, putem aduce pomeniri și rosti istigfar. Aceste nopți binecuvântate sunt prilejuri foarte bune pentru a ne spori cunoștințele religioase, pe care le putem citi din cărțile ilmihal. Noaptea Regaib începe după rugăciunea de amiază a zilei de joi și se încheie la imsak. Iar ziua ce urmează acestei nopți este ziua de vineri, ce începe la imsak și se încheie la asfințitul soarelui.

Cei ce vor să postească pentru a onora această noapte binecuvântată pot ține post în zilele de joi și vineri sau în zilele de vineri și sâmbătă. Este mekruh să postim doar ziua de vineri.