Un singur lucru…
Hazreti Sufyani Sevri, un mare evliya, al cărui mormânt se află în Basra, a spus într-una din lecțiile sale.
”Suntem în zilele de pe urmă. Cunoștințele religioase se pierd. Oamenii urmează Islamul, fără tragere de inimă. Tradițiile Profetului au fost părăsite. S-au extins inovațiile. În această perioadă întunecată de necredință și reforme religioase este un singur lucru de făcut”.
”Care este acesta”, au întrebat.
”Răspândirea cărților învățaților Ehli sunnet, ca tinerii musulmani să își poată învăța religia. Aceasta ar trebui să fie prima datorie a unui musulman”.
După care a adăugat:
”Cel mai valoros lucru, în religia noastră, este să redescoperi învățăturile islamice, ce au fost date uitării. Ar trebui să muncim zi și noapte să învățăm ceea ce a poruncit Islamul și să îi învățăm și pe alții”.
”Acest lucru are o mare răsplată”, au întrebat.
”Bineînțeles, să oferi o carte religioasă fratelui tău în credință, reprezintă emri ma'ruf (îndemnarea la bine). Iar recompensa acestei fapte este mai mare decât a unui soldat ce a căzut martir luptând pe calea lui Allah”.