Am învățat...

Bunica mea, mama tatălui meu, a murit într-o după-amiază caldă. Pentru a fi sigur, tatăl meu i-a ținut o oglindă în dreptul gurii, apoi, cu voce stinsă a spus, ”Mama mea a murit. Allah să o aibă în mila Sa.” Cu mintea copilului de atunci nu am putut da un sens tăcerii tatălui meu. Apoi am aflat de la mama că în acea noapte, sub plapumă a plâns cu sughițuri și a suspinat.

În acea zi am învățat ce înseamnă tevekkul (încrederea în Allahu teala) și resemnarea.

Bunica mea, mama mamei era grav bolnavă. Într-o noapte starea ei s-a înrăutățit. Respira foarte greu, cu ajutorul unei butelii de oxigen. Am chemat doctorul. După ce a consultat-o ne-a spus din priviri că nu mai este nimic de făcut. Pe când doctorul se pregătea să plece, bunica mea și-a dat deoparte masca de oxigen și cu greutate ne-a zis, ”Serviți-l pe domnul Nezih cu ceai și plăcintă.” După o oră a murit.

În acea noapte am învățat ce înseamnă ospitalitatea.

Va continua