O, Doamne, eu am împlinit o poruncă a Ta!...
Apoi îi spuse soțului, ”Trebuie că îți este foame. A venit făină proaspătă de la moară și am făcut pâine”.
”Femeie, de unde a venit făina?” întrebă omul.
”O, să vezi, vecinul nostru a plecat la moară și din greșeală a luat făina noastră în locul făinii sale. Când și-a dat seama de greșeală, ne-a adus făina nouă. Și mai am o veste, vecinul nostru și-a udat grădina, dar a uitat canalul deschis, astfel că s-a udat și grădina noastră”.
Dreptcredinciosul auzind aceste vești de la soția sa, își ridică mâinile și se rugă, ”O, Allah! Eu am împlinit o poruncă a Ta, iar Tu m-ai ajutat în trei sarcini ale mele. Oricâte mulțumiri ți-aș aduce, tot ar fi puțin...”
Deci și mințile le vor fi scurte...
Șit aleyhisselam, ce a trăit 1000 de ani, este întrebat pe când avea 500 de ani, dacă dorește un loc mult mai confortabil decât cel în care se afla.
-Mai am 500 de ani de trăit, merită acest efort pentru 500 de ani?
-În vremurile cele de pe urmă va veni o comunitate ce nu va trăi decât 50-60 de ani, dar vor avea 2-3 case, vile și tot nu le vor fi de ajuns.
-Atunci, înseamnă că și mințile le vor fi scurte precum viețile.