Sfătuirea
Datoria fiecărui musulman este să îndemne oamenii la bine și să îi protejeze de rău. Din mila Sa, Allahu teala a acordat această sarcină, în primul rând profeților, apoi în locul acestora învățaților și evliya. Prin intermediul acestora ne-a transmis recompensele pentru faptele bune și pedepsele pentru cele rele și le-a poruncit tuturor oamenilor să facă bine și să se îndepărteze de rău.
Îndemnarea oamenilor la bine și îndepărtarea de rău este una din poruncile lui Allahu teala. Este cel mai mare bine ce poate fi făcut oamenilor și nu înseamnă că te amesteci în treburile lor. În comentariul surei Al-i Imran, versetul 110 se spune, ” Sunteți cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciți ceea ce este drept și opriți ceea ce este nedrept și credeți în Allah”.
De asemenea, Trimisul lui Allah spune într-un hadis-i șerif, ”Opriți-l cu mâna pe cel ce păcătuiește. Dacă nu vă ajunge puterea, împiedicați-l cu vorba. Dacă nu puteți face nici acest lucru, dezagreați-l cu inima. Iar acesta este cel mai mic act de credință”.
Atunci când sfătuim oamenii și îi îndemnăm la bine trebuie să fim atenți să nu rănim inima cuiva, să nu iscăm fitna.