Nu vă lăsați înșelați
Omul înțelept știe că fiecare vietate va gusta moartea, că nu există vreun remediu sau soluție pentru evitarea acesteia. Au existat atâția sultani, care au deținut averi fără număr, armate și țări, ce au stăpânit peste toată lumea și nu au găsit nici o soluție morții. Toți au murit într-un final și mormintele lor au fost date uitării. Un om înțelept ar lua exemplu din situația acestora și s-ar ocupa cu împlinirea faptelor bune și a actelor de adorare. Nu s-ar lăsa înșelat de podoabele acestei lumi trecătoare.
Unul dintre profeți ”aleyhimussalevat” l-a întrebat pe hazreti Azrail, îngerul morții: ”Ai vestitori, astfel ca oamenii să înțeleagă venirea ta, să se ferească de păcate și să se teamă de moarte?”.
Îngerul morții a răspuns: ”Am mulți vestitori. Toate bolile și bătrânețea îmi vestesc venirea. Celui ce nu ia exemplu din acestea, ce nu se căiește îi voi spune: ”Ți-am trimis vestitori unul după altul. De ce nu te-ai trezit? Eu sunt ultimul vestitor și după mine nu va mai veni nimeni”.